Home » Natură » Cercetătorii au fost martorii primului caz de infanticid din lumea orcilor

Cercetătorii au fost martorii primului caz de infanticid din lumea orcilor

Publicat: 27.03.2018
O pereche de orci au fost observate în toamna anului 2016 în timp ce realizau primul infanticid, înregistrat până în prezent pe cameră.

Cercetătorii din Columbia Britanică au detectat sunete de orcă prin intermediul microfoanelor subacvatice. O oră mai târziu au plecat către strâmtoarea Johnstone. Conform Gizmodo, au fost martori momentului în care o orcă femelă de 46 de ani şi unul dintre puii acesteia, un mascul de 32 de ani, în timp ce urmăreau o mamă de 15 ani şi pe puiul tânăr al acesteia ce avea tăieturi pe spate. 

Câteva minute mai târziu au observat alte trei femele rude ale orcii tinere. În apropierea serii, cercetătorii au observat cum apa a început să fie aruncată în toate părţile în cadrul unei ciocniri între familii. Atunci când s-au apropiat, am observat cum femeia în vârstă  alerga un mascul din cealaltă pereche de mamă-fiu în timp ce puiul îi atârna din gură. 

Credit: Scientific Reports 2018

Cercetătorii au pierdut o parte din acţiune, dar consideră că masculul a ucis prin înecare puiul. Cercetătorii canadieni susţin că relaţiile din puii masculi şi mamele lor sunt relativ strânse la orci. Uneori acestea îşi ajută puii când ajung la maturitate să-şi aleagă perechea. Aşadar, cercetătorii sugerează  că masculul încerca să se împerecheze cu puiul pe care l-a ucis, astfel aceasta putând avea din nou pui. 

Este neclar cât de legate erau cele două grupuri anterior incidentului. Însă, există şi alte ipoteze, precum poate că uciderea a fost un accident, balenele vânau sau concurau pentru pradă. Conform specialiştilor, este pentru prima dată când un act de infanticid a fost observat la orci. 

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole: 

 
 
 
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase